Un incendiu a izbucnit, seara trecută, într-o gospodărie din localitatea Epureni. Cel mai probabil flăcările au pornit dintr-o bucătărie, din cauza unui scurtcircuit.
La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Stației Săveni, cu o autospecială de stingere.
Aceștia au constatat faptul că ardea o ladă frigorifică. Pompierii au intervenit rapid și au stins flăcările înainte ca acestea să se extindă la bunurile din încăpere.
Pentru înlăturarea pericolului de incendiu ce poate apărea pe timpul exploatării instalației electrice, trebuie adoptate următoarele măsuri:
✔verificați periodic instalaţia electrică, cu ajutorul personalului autorizat;
✔nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite. În cazul în care observaţi că priza se mişcă sau că în jurul întrerupătorului există orificii libere, cereţi ajutorul unui specialist pentru schimbarea prizei/întrerupătorului şi pentru izolarea zonei respective;
✔nu utilizaţi aparate electrice care au conductorii de alimentare uzaţi, deterioraţi sau care nu mai au ştecher;
✔nu alimentaţi mai mulţi consumatori electrici din acelaşi prelungitor, concomitent;
✔nu lăsaţi aparatele electrice sub tensiune când nu le folosiţi deoarece acestea pot fi oricând surse generatoare de incendiu.