Dorohoi News Logo

Cu nemărginită tristețe, personalul Spitalului Municipal Dorohoi deplânge pierderea fulgerătoare a doctorului Dan Vasiliu

Spitalul Dorohoi (2)

Cu nemărginită tristețe, întregul personal al Spitalului Municipal Dorohoi deplânge pierderea fulgerătoare la doar 56 de ani a domnului doctor Vasiliu Dan, medic specialist și șeful secției Cardiologie a Spitalului Municipal Dorohoi.

Este o pierdere imensă pentru spitalul nostru, Dr. Vasiliu aflându-se în slujba pacienţilor de 30 de ani. Întreaga sa activitate și experienţă ne-a ajutat pe noi toţi să tratăm pacienţi gravi şi întotdeauna uşa domniei sale era deschisă pentru toată lumea.

Îi mulţumim domnului doctor pentru sacrificiile făcute şi îi vom fi veşnic recunoscători pentru tot ceea ce a dăruit de-a lungul vieţii sale.

Suntem cu gândul şi sufletul alături de soţia sa, Dr. Vasiliu Simona, de fiica sa şi de întreaga familie.

Dumnezeu să-l odihnească în pace şi să-l aşeze alături de cei drepţi!

Manager,
Dr. Andrieş Valerian

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web