Dorohoi News Logo

Autorități puse în alertă după ce un copil a rămas blocat într-un apartament din Dorohoi. Pompierii au intervenit cu autoscara - FOTO

Copil_blocat_Dorohoi_10

Într-o clipă de neatenție, un copil de trei ani, din municipiul Dorohoi, a rămas blocat într-un apartament, situat la etajul IV. Bunica a ieșit pe casa scării, iar, în urma ei, nepotul a încuiat ușa și nu a mai știut să o deschidă. Îngrijorată, femeia a cerut ajutorul autorităților.

La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, un echipaj de la Detașamentul de Pompieri Dorohoi, cu o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime. Salvatorii au intrat în apartament pe un geam și au deschis ușa de la intrare. Copilul a fost găsit în dormitor, jucându-se.

Întâmplarea a avut loc marți, 23 aprilie 2024, în jurul orei 13:20. La caz a ajuns și un echipaj medical SMURD și un echipaj de poliție.

Recomandăm părinților sau bunicilor să își supravegheze copiii în permanență. În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web