Dorohoi News Logo

Măsuri dispuse pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță în județul Botoșani

jandarmi

Structurile specializate ale Ministerului Afacerilor Interne din județul Botoșani vor acționa în perioada minivacanței de 1 Mai și în timpul sărbătorilor de Paște în apropierea zonelor de agrement și a lăcașurilor de cult. Se va acționa pentru prevenirea situațiilor de urgență și a faptelor antisociale care pot afecta liniștea și siguranța cetățenilor, a evenimentelor rutiere și pentru fluidizarea traficului. Toate misiunile din aceste zile se vor desfășura sub o coordonare integrată în baza planului de măsuri aprobat la nivel județean. 

În aceste zile, toate structurile operative ale I.P.J. Botoşani vor acționa pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei, a proprietății private și publice, prevenirea și descoperirea infracțiunilor și respectarea ordinii și liniștii publice, prin crearea unui sistem integrat de prevenire și combatere a infracționalității.

În medie, zilnic, aproximativ 150 de polițiști sunt angrenați în activități, împreună cu alte structuri, atât în stradă, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru descurajarea oricăror fapte antisociale, cât și constituiți în echipe operative, pentru a desfășura activitățile specifice în momentul în care se va impune acest lucru. 

Scopul prezenței noastre în spațiul public este unul preventiv. Recomandăm cetățenilor să aibă un comportament care să nu contravină normelor de conviețuire socială și să evite implicarea în stări conflictuale. 

Atragem atenția asupra modului de utilizare a Serviciului Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112 și vă reamintim faptul că apelarea acestuia se face doar în situația în care este necesară intervenția forțelor de ordine, apelarea abuzivă sau nejustificată este sancționată cu amendă care poate ajunge până la 4.000 de lei.

În perioada minivacanței de 1 Mai si a sărbătorilor pascale, obiectivul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani va fi asigurarea ordinii și liniștii la evenimentele cu participare numeroasă ce vor avea loc în spațiul public, în vederea desfășurării acestora în condiții de siguranță pentru cetățeni.

Pentru intensificarea măsurilor de patrulare în zonele aglomerate, pe lângă suplimentarea efectivelor inspectoratului, 10 de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău vor întări dispozitivul de ordine și siguranță publică, acordând suportul necesar executării operative a tuturor misiunilor de asigurare a ordinii și siguranței publice la manifestările religioase, precum și în cadrul misiunilor desfășurate în sistem integrat, împreună cu polițiștii botoșăneni.

În noaptea de Înviere, jandarmii vor fi prezenți în apropierea lăcașurilor de cult ortodoxe din municipiile Botoșani, Dorohoi și orașele Darabani și Săveni, cooperând cu efectivele de poliție pentru prevenirea faptelor antisociale de natură penală și contravențională ce ar putea tulbura liniștea credincioșilor și a clerului.

Nu în ultimul rând, jandarmii care execută misiuni de pază și protecție instituțională la cele 18 obiective din competență vor intensifica măsurile specifice pentru evitarea unor incidente în zona acestora și luarea măsurilor legale în cazul producerii unor astfel de situații.

La nivelul structurilor Poliției de Frontieră din județul nostru au fost dispuse măsuri suplimentare pentru a se asigura un control fluent, operativ şi eficient în toate punctele deschise traficului internaţional și pentru a se întări dispozitivul de supraveghere al frontierei de stat. 

Dacă situația o va impune, vor fi suplimentate arterele de control pe ambele sensuri de deplasare, după caz, până la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere.
Pentru a evita aglomerația în punctele de trecere recomandăm consultarea aplicației Trafic on-line, disponibilă pe pagina de internet a instituţiei în care sunt actualizaţi, în permanență, timpii de aşteptare la controlul de frontieră.

În contextual sărbătorilor Floriilor Ortodoxe, minivacanței de 1 Mai și Sfintelor Sărbători de Paște, specialiștii antidrog din județul Botoșaniau desfășurat, în aceste zile, la nivel local,activități de informare și prevenire a consumului de droguri.

Activitățile s-au axat, în special, pe sesiuni de informare în domeniul prevenirii consumului de droguri, la care a participat personalul angajat din unitățile de cazare, restaurante, terase și baruri. 

Tot premergător acestei minivacanțe, au avut loc o serie de întâlniri cu elevii din clasele a XI-a și a XII-a, pentru a le reaminti că cele mai frumoase momente sunt cele pe care ți le amintești a doua zi.

În perioada următoare, la nivel național, vor fi intensificate activitățile, în sistem integrat, alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, pentru prevenirea consumului de droguri și acordarea de asistență specializată. 

Agenția Națională Antidrog reamintește faptul că oferă, gratuit și confidențial, servicii de evaluare, consiliere și asistență specializată, în fiecare județ, pentru consumul și dependența de droguri. 

Pompierii vor fi la datorie, în județul Botoșani, în perioada 01-06 mai a.c.. Misiunea acestora este de a asigura un răspuns eficient și rapid în cazul producerii unor situații de urgență și de a interveni pentru acordarea primului ajutor medical.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani va monitoriza permanent evoluția dinamicii din teren, iar, la nevoie, vor fi dispuse măsuri de optimizare a misiunilor de răspuns în sprijinul comunităților. 

Zilnic, echipajele de pompieri vor fi pregătite să acționeze pentru stingerea incendiilor și salvarea persoanelor implicate în diferite evenimente grave ce le pot pune viața în pericol.

Indiferent de locul ales pentru petrecerea Zilei de 1 Mai și a Sărbătorilor Pascale, cetățenii trebuie să respecte măsurile de prevenire a incendiilor. Aceștia trebuie să aibă mare grijă la modul în care pregătesc grătarul, dacă merg la iarbă verde, de 1 Mai. Focul trebuie făcut doar în locurile special amenajate și fără a folosi substanţe inflamabile. Nu trebuie aprinse focare direct pe sol pentru că flăcările se pot extinde la vegetația din apropiere.

Precizăm faptul că este interzisă folosirea focului deschis la mai puțin de 10 metri faţă de locurile în care există materiale combustibile (lemn, hârtie etc.) sau la mai puțin de 40 de metri faţă de zonele cu pericol de explozie (gaze şi lichide combustibile, vapori inflamabili etc.).

Arderea trebuie supravegheată continuu, deoarece vântul ar putea schimba direcţia flăcărilor și chiar duce scânteile la distanţe mai mari, către zone împădurite sau cu vegetaţie uscată.

Este recomandat ca cetățenii să aibă la dispoziţie mijloace de primă intervenţie pentru stingerea rapidă a focului: un stingător de incendiu sau o rezervă de apă. 

Înainte de a pleca spre casă, locul pregătirii grătarului va fi verificat cu mare atenţie. Jarul trebuie stins, iar cenușa acoperită cu pământ. 

De asemenea, prepararea hranei prin utilizarea focului deschis în gospodărie trebuie să se realizeze numai în condiţii de siguranță şi la distanţe care să nu permită propagarea flăcărilor la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii sau la gospodăriile învecinate.

În Noaptea de Înviere, autospeciale de stingere cu apă și spumă vor fi dispuse la Mănăstirile Zosin, Popăuți, Vorona, Sihăstria Voronei, Guranda, Gorovei și Negreni, acolo unde se preconizează să participe un număr mare de credincioși.

Totodată, în municipiile Botoșani și Dorohoi, orașele Darabani și Săveni, pompierii din cadrul Detașamentelor Botoșani și Dorohoi, Stației Săveni și Punctului de Lucru Darabani vor avea misiuni de patrulare în apropierea lăcașurilor de cult în vederea prevenirii unor evenimente nedorite.

Inspectorii de prevenire vor desfășura activități de supraveghere a respectării măsurilor de apărare împotriva incendiilor la biserici din județul Botoșani.   

Pentru ca slujbele religioase să se desfășoare în condiții de siguranță, pompierii botoșăneni recomandă preoților să asigure și să vegheze respectarea regulilor de prevenire a incendiilor. 

Principalele măsuri ce trebuie adoptate la lăcașurile de cult se referă la:
- desfășurarea slujbelor religioase în exteriorul bisericilor, iar în situația în care acestea se organizează în interior, limitarea accesului credincioșilor astfel încât să nu se supraaglomereze lăcașul de cult; 
- instruirea, de către preoți, a participanților la slujbe cu privire la măsurile de prevenire a incendiilor;
- evitarea desfășurării slujbelor religioase în interiorul obiectivelor aflate în curs de restaurare / renovare și interzicerea desfășurării acestora în obiective în care sunt amplasate schele; 
- menținerea ușilor de acces și de evacuare din biserică în permanență deschise pe toată durata serviciului religios;
- desemnarea unor persoane responsabile de supravegherea atentă a activităților din interiorul bisericilor și de intervenție operativă, cu mijloace de stingere proprii la îndemână (ex. stingătoare de incendiu) și instruirea temeinică a acestora de către slujitorii bisericii;
- efectuarea, prin grija reprezentanților de la biserici și mănăstiri, a unui control după terminarea slujbelor religioase, pentru înlăturarea oricărui pericol de incendiu;
- supravegherea lumânărilor aprinse și păstrarea acestora la distanță de persoanele din jur, de mobilier, decoruri sau alte materiale combustibile. Acestea vor fi puse doar în suporturile din tăvile metalice umplute cu nisip sau apă;
- parcarea autoturismelor în vecinătatea bisericilor și a mănăstirilor se va realiza astfel încât să nu se blocheze sau să diminueze căile de acces, iar autospecialele de pompieri să poată interveni și să aibă acces la hidranții exteriori.
https://bt.prefectura.mai.gov.ro/masuri-dispuse-pentru-asigurarea-unui-climat-de-ordine-si-siguranta-publica-in-judetul-botosani-in-minivacanta-1-mai-si-sarbatorile-pascale/

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web