Un incendiu violent a izbucnit, în noaptea de duminică, 5 mai 2024, spre luni, 6 mai 2024, într-o gospodărie din localitatea Strahotin.
Un adăpost de animale unde se aflau 28 de porci ( opt mari și 20 de mici) a luat foc, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit. Proprietarul a fost cel care a anunțat incendiul. Când a văzut flăcările, întreaga construcție, de aproximativ 120 de metri pătrați, ardea.
La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești, cu două autospeciale de stingere și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din Dângeni. Aceștia au constatat faptul că adapostul de animale ardea generalizat și au acționat rapid, astfel încât flăcările să nu se extindă la alte clădiri din apropiere.
Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor s-a intervenit mai bine de patru ore.