Elicopterul Black Hawk a aterizat, vineri după-amiază, la Botoșani pentru a prelua doi răniți din explozia de la Dedeman și a-i transporta la Iași.
Potrivit ISU Botoșani, la intervenția de astăzi au fost implicate 12 ambulanțe SAJ, patru ambulanțe SMURD, două elicoptere SMURD de la Iași și Galați, elicopterul Black Hawk, o ambulanță de terapie intensivă mobilă SMURD IAȘI care a preluat un pacient cu arsuri de la echipajul SAJ Botoșani.
Potrivit datelor de ultimă oră transmise de reprezentanții Spitalului Județean „Mavromati” Botoșani, până acum cinci dintre cele 15 victime au fost transferate către spitale de arși din Iaşi şi Bucureşti.
„Este vorba de patru angajați ai Dedeman, care au fost transferați, și de un colaborator Dedeman. Alți doi angajați ai societății au rămas internați în cadrul Secției chirurgie plastică și reparatorie-Compartiment arși. Cinci dintre pacienți au fost externați. În urma discuției cu reprezentanții Dedeman, din cele 15 persoane implicate, 8 pacienti sunt angajati Dedeman, un pacient este colaborator Dedeman, iar 6 pacienti au fost clienti.”, a declarat medicul Ștefan Bercea, directorul medical al Spitalului Județean Botoșani.
Trei pacienți au fost transferați la Iași, toți bărbați de 56, 41 și 43 de ani, iar alți doi bărbați la București, cu vârstele de 40 și 36 de ani. Copilul de 6 ani a fost externat.