În zilele de 08 și 09 august, la invitația preoților Pavel Vițel de la Parohia Sfântul Spiridon și Mihai Marian Macuc de la Parohia Pacea, jandarmii botoșăneni au participat la școlile de vară organizate în cadrul celor două biserici din municipiul Botoșani.
Jandarmii le-au explicat celor aproximativ 130 de copii, pe înțelesul lor, care sunt atribuțiile și misiunile Jandarmeriei Române și cum pot evita să fie implicați, fără voia lor, în fapte antisociale de natură penală sau contravențională, dar și cum să utilizeze fără riscuri rețelele de socializare.
Momentul cel mai așteptat al întâlnirilor a fost cel în care câinii de serviciu din dotarea Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani au executat, împreună cu conductorii lor, exerciții de disciplină canină și de intervenție pentru prinderea unui infractor care nu se supune somațiilor.
La finalul activităților, s-au organizat ședințe foto ad-hoc, la dorința expresă a copiilor de a se fotografia cu câinii de serviciu Țuțu, Bruno și Echo.
Activitățile estivale vor continua în data de 14 august la Centrul de Agrement „Codrii de Aramă" Agafton, unde o nouă serie de elevi și tineri români din afara granițelor țării va participa la Programul de Tabere ARC, organizat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, în colaborare cu Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.