Dorohoi News Logo

Hotărârile Consiliului Local strânesc discuţii

Dorohoi Consiliul Local

Joi, 28 iulie a avut loc o nouă şedinţă a Consiliului Local, în incinta Muzeului Ştiinţelor Naturii începând cu ora 16:00. În cadrul şedinţei s-au discutat 25 de proiecte, dintre care 3 au fost retrase, 9 amânate şi 13 aprobate.

Proiectul care va stârni cea mai mare agitaţie prin cetăţenii oraşului este proiectul aprobat de Consiliul Local prin care se va majora preţul la apă cu 15%, conform propunerii înaintate de către Nova ApaServ. Cu privire la majorare, primarul Dorohoiului, ing. Dorin Alexandrescu a declarat: "Am acceptat acest lucru pentru a face un pas înainte în vederea modernizării şi îmbunătăţirii calităţii serviciilor de apă şi canal pentru cetăţeni şi pentru a putea susţine proiectele cu finanţare externă". Nova ApaServ a fost reprezentată la şedinţă de vicepreşedintele consiliului său de administraţie, Dan Ionescu.

Printre proiectele aprobate se numără: proiectul privind aprobarea condiţiilor de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea posturilor vacante din cadrul Poliţiei Locale, proiectul privind completarea listei cu familiile beneficiare de locuinţe propietate personală, prin strămutare în Dumbrava Roşie, proiectul privind regulamentul de organizare a circulaţiei rutiere în Dorohoi, proiectul privind aprobarea funcţiilor publice, a organigramei şi a statutului de funcţii pentru aparatul de specialitate al primarului, care a fost aprobat şi în urma căruia s-a decis înfiinţarea a două servicii la taxe şi impozite, de asemenea s-a aprobat şi lista de priorităţi a solicitanţilor de locuinţe construite în regim ANL.

Proiectul legat de mutarea monumetului "Bustul Walter Mărăcineanu" din strada B-dul Victoriei în altă locaţie, a fost aprobat cu menţiunea că mutarea propriu-zisă va avea loc după ce vor fi obţinute avizele necesare de la Minister.
    
Şedinţa a durat aproximativ 50 de minute şi a fost prezidată de consilierul local Anichitoaie Georgel. Proiectele amânate din cauza inconsistenţelor pe care le conţineau vor fi rectificate şi discutate în şedinţa următoare. (DorohoiNews.ro, Adriana D.)


Autor: DorohoiNews.ro
   

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web