„Copii protejați, comunitate sigură” este mesajul transmis, astăzi, de salvatori tuturor celor care au vizitat Detașamentul de Pompieri Dorohoi, Stația de Pompieri Săveni, Gărzile de Intervenție Trușești și Ștefănești, Punctele de Lucru Darabani și Flămânzi. Porțile subunităților s-au deschis pentru toţi cei care au dorit să cunoască activitatea şi misiunile instituţiei.
Acțiunile au fost organizate în contextul sărbătoririi Zilei Internaționale pentru Reducerea Riscului Dezastrelor, tema propusă anul acesta de Organizația Națiunilor Unite fiind „Implicarea copiilor și a tinerilor pentru comunități mai reziliente la dezastre”.
Însoțiți de părinți sau bunici, copiii au vizitat toate atelierele amenajate, fiind dornici să afle cât mai multe informații. Pompierii le-au arătat autospecialele pe care le folosesc pentru stingerea incendiilor sau pentru salvarea persoanelor implicate în diferite evenimente ce le pot pune viața în pericol și le-au vorbit despre comportamentul în cazul producerii unui cutremur sau a unui incendiu atunci când sunt la școală.
Copiii au îmbrăcat haina de pompier şi au învățat cum să țină furtunul pentru a stinge focul într-un timp foarte scurt. Totodată, salvatorii le-au prezentat broșura “De la risc la reziliență: copii protejați, comunitate sigură”, care oferă informații despre importanța protejării în fața dezastrelor, dar și materiale dedicate copiilor din clasele I-IV - “Supraviețuitorii la cutremur”, “Supraviețuitorii la incendii” și “Supraviețuitorii la inundații”.
Acțiunea Ziua Porților Deschise va avea loc și mâine, între orele 10:00-14:00, în funcție de situația operativă, la aceleași subunități.