Un incendiu violent a izbucnit astăzi, la prânz, în subsolul unui bloc de pe strada Gării din municipiul Botoșani. Arhiva unei societăți comerciale, piese de mobilier vechi, mai multe saltele pneumatice pentru sporturi nautice, calorifere electrice și calculatoare, au luat foc.
Locatarii au simțit miros de fum și au sunat după ajutor, la 112.
La caz s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu trei autospeciale de stingere.
Când au ajuns echipajele de salvatori, toate bunurile existente pe o suprafață de aproximativ 70 de metri pătrați ardeau mocnit, cu degajări mari de fum.
Pompierii au intervenit rapid, astfel încât flăcările să nu se extindă. Aceștia au folosit și ventilatoare pentru evacuarea fumului din subsolul blocului.
Nu s-a impus evacuarea locatarilor. Pentru stingerea incendiului s-a acționat mai bine de două ore. Au ars arhiva societății, rafturi de lemn și scaune de birou, zece saltelele pentru sporturi nautice, două calculatoare, patru calorifere electrice și un frigider.
Intervenția a fost îngreunată de spațiul îngust, cantitatea mare de materiale combustibile depozitate la subsol, vizibiltatea zero, fumul dens și căldura foarte ridicată.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul.