Până pe 3 octombrie când vor fi trecuţi în rezervă, 40 de poliţişti de frontieră sunt la dispoziţia şefului Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră. În tot acest timp, ei îşi pot încerca norocul la alte unităţi din ţară.
Picaţii de la Frontieră au înregistrat rezultate jalnice la concursul de departajare de care depindea locul de muncă. Unii abia au reuşit să bifeze patru din cele 25 de întrebări dar a fost şi un agent din Dorohoi a atins performanţa de a răspunde corect la o singură întrebare. El a abandonat examenul de evaluare după câteva minute şi a părăsit sala fără să dea nicio explicaţie comisie.
Toţi se află pe lista neagră a disponibilizărilor. Momentan au fost dezarmaţi dar vor participa la unele misiuni şi vor fi plătiţi timp de trei luni, fiind puşi la dispoziţia unităţii. După această perioadă, ei vor fi trecuţi în rezervă şi vor primi, jumătate de an, o indemnizaţie ce reprezintă 50% din salariu.
Până pe 3 octombrie, agenţii nepregătăţi au posibilitatea să se înscrie pentru un nou concurs, pe posturile vacante de la alte unităţi din ţară sau pot ocupa, tot prin concurs, posturile celor care vor demisiona sau pensiona la IJPF Botoşani. "Testările vor continua pe 8 şi 9 august pentru departajarea celor acre au obţinut aceleaşi medii. Suntem în situaţia în care la un compartiment sunt trei candidaţi cu aceeaşi medie pe două posturi", a spus Minodora Răcnea, purtător de cuvânt IJPF Botoşani. (DorohoiNews.ro)