În urmă cu puțin timp, echipajele de intervenție din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești au fost alertate pentru a interveni la un incendiu produs în localitatea Broșteni, comuna Durnești, care a afectat o anexă gospodărească. Din nefericire, în urma acestui eveniment tragic, o persoană și-a pierdut viața.
Victima, o femeie în vârstă de 75 de ani, se afla în anexă în momentul izbucnirii incendiului, iar flăcările au fost observate cu întârziere de către un membru al familiei, ceea ce a redus șansele de intervenție pentru salvarea acesteia.
La fața locului s-au deplasat două echipaje de intervenție cu două autospeciale de stingere, dar și o ambulanță din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță. Ajunși la locul evenimentului, salvatorii au constatat că întreaga anexă era cuprinsă de flăcări, cu pericol de extindere la casa de locuit. Incendiul a fost lichidat după aproximativ o ora, iar totul ar fi pornit de la un jar căzut din sobă pe materialele combustibile aflate în apropiere.