Dorohoi News Logo

Polițiștii au primit 11 sesizări privind posibile incidente electorale - FOTO

IPJ votare_ (6)

Conform datelor centralizate, până la această oră, la nivelul județului Botoșani nu au fost înregistrate incidente grave care să afecteze procesul electoral.

De la începutul procesului de votare au fost sesizate 11 posibile incidente electorale: 7 sunt confirmate, 2 sunt în curs de verificare și 2 nu s-au confirmat. 

Astfel, șapte persoane au fost sancționate contravențional cu amenzi în valoare totală de 4.500, cele mai multe dintre sancțiuni fiind aplicate pentru comercializarea și consumul de alcool la o distanță mai mică de 500 de metri de secția de votare.  

Forțele de ordine aflate în paza secțiilor s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că patru unități comerciale aflate în spațiul de protecție al unor secții de votare din localitățile Flămânzi, Copălău, Prăjeni și Prisăcani comercializează băuturi alcoolice, deși acest lucru este interzis în intervalul orar 07:00-21:00.

Angajații M.A.I rămân mobilizați pentru asigurarea desfășurării în siguranță a alegerilor și pentru verificarea oricărui tip de sesizare cu privire la încălcarea legii.  

CENTRUL JUDEȚEAN DE COMUNICARE BOTOȘANI

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web