Pompierii au intervenit, noaptea trecută, 7 decembrie 2024, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie din localitatea Cotu Miculinți. Acesta s-a manifestat, atât în camera centralei, cât și la acoperiș.
La fața locului s-au deplasat un echipaj din cadrul Punctului de Lucru Coțușca, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Coțușca. Pompierii au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la alte construcții din gospodărie.
Cel mai probabil, incendiul s-a produs după ce mai multe materiale combustibile s-au aprins de la centrala supraîncălzită.