Dorohoi News Logo

Accident grav în fața IPJ Botoșani: Un șofer găsit inconștient

accident

Un accident rutier a avut loc duminică seară pe Bulevardul Mihai Eminescu, din municipiul Botoșani. În eveniment au fost implicate două mașini, în care se aflau trei persoane.

La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, dar și două ambulanțe aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani (SAJ).

Aceștia au constatat faptul că șoferul uneia dintre mașini, în vârstă de 42 de ani, era în interior și avea nevoie de ajutor. Acesta nu era încarcerat, dar era semiconștient. Pompierii l-au scos din autoturism, fiind preluat de un echipaj medical și transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

La Unitatea de Primiri Urgențe Botoșani a Spitalului Județean de Urgență Mavromati Botoşani a ajuns și soția celuilalt conducător auto.

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web