Dorohoi News Logo

Activități organizate de jandarmii botoșăneni în cadrul programului național „Ora de civilizație”

IJJ_01

În după-amiaza zilei de luni, 17 decembrie 2024, peste 130 de elevi și cadre didactice de la Școala Gimnazială nr.10 Botoșani și Școala Gimnazială nr.1 Răchiți s-au întâlnit cu jandarmii botoșăneni la cele două activități organizate în cadrul programului național „Ora de civilizație”, inițiat de Inspectoratul General al Jandarmeriei Române și finanțat prin Mecanismul național de susținere a prevenirii criminalității. 

Jandarmii au discutat cu elevii despre prevenirea faptelor antisociale cu incidență în mediul școlar, bullying și utilizarea responsabilă a rețelelor de socializare, dar au adus în discuție și importanța apelării numărului unic pentru apeluri de urgență 112 și situațiile în care acesta poate fi apelat.

Activitățile s-au încheiat cu exerciții de disciplină canină și intervenție a câinilor de serviciu din dotarea Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani și cu recomandări pentru prevenirea atacului canin.

Activitatile de informare preventivă vor continua pe tot parcursul anului școlar, siguranța școlară fiind unul din obiectivele prioritare ale Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani.

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web