O tânără, în vârstă de 23 de ani, și-a pierdut viața în urma unui accident rutier ce a avut loc, în această noapte, pe DN 28 B, între localitățile Flămânzi și Copălău. În eveniment au fost implicate două autoturisme, în care se aflau, în total, trei persoane.
Tragedia s-a produs după ce un autoturism, condus de un tânăr de 22 de ani, aflat la volanul unui BMW, care circula dinspre Iași spre Botoșani, a intrat pe contrasens într-o curbă și s-a izbit într-un autoturism Audi, care circula regulamentar.
Beatrice Bacrău, tânăra de 23 de ani, care era agent de poliție la postul din Flămânzi, a fost găsită în stop cardio-respirator și, din nefericire, nu a răspuns manevrelor de resuscitare. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
„Șoferul în vârstă de 22 de ani venea dinspre Iași, de la aeroport, a derapat și a intrat pe contrasens, unde s-a izbit în mașina condusă de colega noastră. Ea era cu mașina personală, nu era în timpul serviciului, mergea spre casă, la Flămânzi”, a declarat șeful Serviciului Poliției rutiere Botoșani, Teodor Orhei.
La caz s-au deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă dotată cu modul de descarcerare din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi, ambulanța de terapie intensivă mobilă SMURD și o ambulanță SAJ. Când au ajuns la locul evenimentului, forțele de intervenție au constatat faptul că toate persoanele persoanele erau în afara autoturismelor, iar una era în stop cardio-respirator.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor de la bateriile autovehiculelor. Oamenii legii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă.