Un bărbat, în vârstă de 50 de ani, și-a pierdut viața, în dimineața zilei de marți, 25 martie 2025, în urma unui incendiu ce a izbucnit în locuința sa. Tragedia s-a produs în localitatea Băbiceni.
Mama bărbatului, care dormea în altă cameră, a simțit miros de fum și a încercat să îl salveze, dar nu a reușit din cauza flăcărilor. Aceasta a ieșit din locuință și a sunat după ajutor.
La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești, cu două autospeciale de stingere, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Durnești, dar și o ambulanță SAJ. Aceștia au constatat faptul că locuința ardea aproape în totalitate, propagarea flăcărilor fiind favorizată și de explozia unei butelii.
Din nefericire, bărbatul a fost găsit decedat în camera unde dormea. Cel mai probabil, evenimentul s-a produs după ce acesta a adormit în timp ce fuma.