Dorohoi News Logo

Protestatarii dorohoieni au reuşit: Se fac alte anchete sociale

protestatari

În urma vizitei pe care a făcut-o la Dorohoi săptamâna aceasta şi în urma discuţiilor purtate cu protestatarii nemulţumiţi de modul în care s-au realizat anchetele sociale în municipiu, prefectul Cristian Roman a dispus începerea refacerii acestora.

Dacă la începutul saptămânii în Dorohoi scandalul atingea proporţii neînchipuite, peste 100 de protestatari îi spuneau prefectului despre inegalităţile la care sunt supuşi şi despre faptul că cei 3000 de Ron promişi de Guvern prin diferite sponsorizări vor fi daţi doar oamenilor “cu pile”, acum aceştia pot sta liniştişi: au obţinut reluarea procesului de selecţie şi reevaluarea cazurilor.

De data aceasta, anchetele  vor fi realizate de angajaţii Agenţiei Judeţene de Prestaţii Sociale (AJPS), întrucât se urmăreşte, conform declaraţiilor prefecturii să se “cearnă cazurile care sunt în situaţia de a avea nevoie de aceşti bani”.  Anchetele realizate la nivel local  de către Primăria Dorohoi nu vor mai fi luate în calcul, însă ele vor reprezenta un punct de pornire pentru cei de la AJPS în verificarea cazurilor cu adevărat importante.

În ceea ce priveşte evenimentele de la Dorohoi, prefectul a trimis o informare despre situaţia curentă a localnicilor din oraş afectaţi de apele de anul trecut, la Ministerul Administraţiei şi Internelor. (DorohoiNews.ro, Adriana D.)

Autor: DorohoiNews.ro

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web