Pompierii dorohoieni au reuşit să recupereze, după 18 ore de la începerea operaţiunilor de căutare, trupul neînsufleţit al lui Albert B., tânărul de 17 ani, înecat joi, în râul Prut, pe raza localităţii Horodiştea, comuna Păltiniş. Corpul neînsufleţit a fost descoperit astăzi, în jurul orei 11.30, la aproximativ 25 metri de mal, în locul unde a fost văzut ultima dată în viaţă. Acesta a fost agăţat cu ajutorul unei căngi şi adus la mal.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani a fost anunţat joi, 18 august 2011, puţin după ora 17.00, despre faptul că un tânăr în vârstă de 17 ani, din satul Horodiştea, comuna Păltiniş, a dispărut în apele râului Prut.
Spre locul indicat s-au deplasat 10 pompieri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Dorohoi cu un autocamion, autospeciala pentru descarcerări grele, o barcă şi accesorii specifice. Căutările, sistate pe timpul nopţii, au fost reluate în această dimineaţă de 11 pompieri, un echipaj al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Botoşani şi membrii serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă din Păltiniş. Intervenţia este îngreunată de vizibilitatea redusă. (DorohoiNews.ro)