Prin Decizia Consiliului Uniunii Europene Nr. 15658/09 din 24 noiembrie 2009, anul 2011 a fost declarat Anul European al Activităţilor de Voluntariat care Promovează Cetăţenia Activă.
Desfăşurându-se sub sloganul Oferă-te voluntar! Schimbă ceva! anul european al voluntariatului are scopul de a încuraja şi sprijini - îndeosebi prin schimburile de experienţă şi de bune practici - eforturile depuse de Comunitate, de statele membre, de autorităţile locale şi regionale pentru a crea la nivelul societăţii civile condiţii favorabile voluntariatului în Uniunea Europeană şi pentru a spori vizibilitatea activităţilor de voluntariat în Uniunea Europeană.
Anul 2011 este un bun prilej de a aduce în atenţie activitatea de voluntariat în beneficiul comunităţii a personalului serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă.
Cu această ocazie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani va organiza în lunile septembrie şi octombrie o serie de activităţi menite a promova activitatea de voluntariat desfăşurată de serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă, precum şi de a forma spiritul de solidaritate şi voluntariat în rândul cetăţenilor, astfel încât aceştia să poată interveni oricând în sprijinul semenilor, pentru salvarea vieţii şi bunurilor din calea dezastrelor sau a altor calamităţi naturale.
Activităţile vor consta în organizarea unor puncte mobile de informare preventivă; distribuirea de pliante şi tipărituri informative; prezentarea tehnicii de intervenţie din cadrul Detaşamentelor de Pompieri Botoşani şi Dorohoi, precum şi a serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă ale oraşelor Darabani şi Flămânzi; prezentarea unor mesaje preînregistrate de informare preventivă în domeniul situaţiilor de urgenţă; aplicaţii demonstrative privind modul de intervenţie în caz de urgenţă cu tehnica din dotare a serviciilor voluntare; prezentarea modului de comportare premergător, pe timpul şi după producerea unor situaţii de urgenţă.
Acţiunea se va încheia cu un seminar privind Anul European al Voluntariatului organizat la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al Oraşului Darabani, cu participarea tuturor şefilor de servicii voluntare pentru situaţii de urgenţă din judeţ.
Activităţile se vor desfăşura după următorul program :
- Pietonalul din municipiul Dorohoi – 08.09.2011, orele 10.00 – 14.00 ;
- Parcul „1907” din oraşul Flămânzi – 08.09.2011, orele 10.00 – 14.00 ;
- Pietonalul „1 Decembrie” din oraşul Săveni – 09.09.2011, orele 10.00 – 14.00 ;
- Zona centrală a oraşului Darabani – 09.09.2011, orele 10.00 – 14.00 ;
- Pietonalul „Unirii” din municipiul Botoşani – 12.09.2011, orele 10.00 – 12.00 ;
- Parcul „Tineretului” din municipiul Botoşani – 12.09.2011, orele 13.00 – 15.00 ;
- Primăria Oraşului Darabani – 14.10.2011 când vor avea loc:
Ziua Porţilor Deschise la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Darabani;
Seminar privind Anul European al Voluntariatului.
Activităţile desfăşurate în cadrul programului vor contribui la recunoaşterea şi evidenţierea importanţei voluntariatului în prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă, precum şi atragerea unui număr cât mai mare de persoane în desfăşurarea activităţilor de voluntariat. (DorohoiNews.ro)