Dorohoi News Logo

Jandarmii vor asigura ordinea publică la meciul FCM Dorohoi - CSM Rîmnicu Sărat

jandarmi

Jandarmii botoşăneni vor asigura ordinea publică şi la meciul disputat vineri, 09.09.a.c., pe stadionul municipal Dorohoi, între formaţiile F.C.M. Dorohoi şi C.S.M. Rîmnicu Sărat.

Joi şi vineri, treizeci de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani vor asigura ordinea publică cu prilejul manifestărilor artistice şi religioase care vor avea loc în localitatea Vorona şi  la schitul Sihăstria Voronei .

Tot joi, 08.90. a.c., 15 jandarmi vor asigura ordinea publică în localitatea Cordăreni, la spectacolul ,,Azi în sat e sărbătoare” , în localitatea Santa Mare, cu prilejul zilelor comunei şi în oraşul Bucecea, la spectacolul în aer liber ocazionat de inaugurarea Casei de cultura.

De asemenea, în ziua de joi, 08.09.a.c., jandarmii din cadrul inspectoratului vor executa, împreună cu lucrători ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, misiuni de menţinere a ordinii şi liniştii publice şi de prevenire a faptelor antisociale, în mediul rural, în localităţile Guranda, Conceşti, Slobozia, Văculeşti, Ibăneşti şi Hilişeu Horia.                    

Pentru evitarea evenimentelor nedorite şi a oricăror situaţii de natură să tulbure liniştea publică, Jandarmeria face următoarele recomandări:

-cei care participă la manifestările religioase sau artistice, să respecte indicaţiile forţelor de ordine şi să evite implicarea în conflicte de orice natură;
-în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială să solicite ajutorul echipajelor de jandarmi;
-să acorde o atenţie deosebită bunurilor şi obiectelor personale (genţi, poşete, telefoane mobile, etc.), să evite pe cât posibil să aibă la vedere obiecte de valoare care pot atrage atenţia; (DorohoiNews.ro)

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web