O elevă de 13 ani din Dorohoi, gravidă în luna a opta, a ajuns la spital, după ce a încasat prima bătaie de la cel cu care credea că-şi va împărţi restul vieţii. Viaţa minorei s-a schimbat brusc la începutul acestui an când, potrivit declaraţiilor ei, a plecat în vizită la o familie din Hudeşti, unde a cunoscut un băiat de 20 de ani şi au început o relaţie.
În martie a aflat că este însărcinată. Tânărul a acceptat ideea că va avea un copil şi chiar i-a plătit controalele medicale. Au început să-şi facă planuri împreună, iar fata s-a mutat în Baranca. Pentru că aveau nevoie de bani, tânărul a plecat la muncă în străinătate. Luni acesta a revenit în ţară, însă revederea nu a fost cea visată de copilă. Acesta a luat-o la bătaie pe motiv că micuţul nu ar fi al lui.
Cazul a intrat şi în atenţia Poliţiei Dorohoi. Cel mai probabil viitorul tată va fi cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de act sexual cu un minor însă ar putea scăpa nepedepsit dacă se împacă cu fata şi va decide să-şi crească împreună copilul.
Sursa: Monitorul de Botoșani