Dorohoi News Logo

13 Septembrie – „Ziua pompierilor din România”

pompieri

An de an, „Ziua Pompierilor din România”, sărbătorită pe 13 septembrie, ne readuce în memorie faptele pompierilor eroi conduşi de căpitanul Pavel Zăgănescu, care au reuşit să opună rezistenţă armatei otomane venite să înăbuşe Revoluţia Română de la 1848.

În urmă cu 163 de ani, 166 de pompierii au înfruntat, într-o bătălie sângeroasă, trupele otomane venite să zdrobească Revoluţia din 1848. La 12 ani de la lupta din Dealul Spirii, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a promulgat o lege pentru recompensarea luptătorilor din 13 septembrie şi a instituit prima medalie militară românească “Pro virtute militari”. Începând cu 1901, data la care a fost dezvelit Monumentul Pompierilor, eroii din Dealul Spirii au fost omagiaţi anual prin ceremonii religioase şi militare. Din 1953, 13 septembrie a fost decretată “Ziua Naţională a Pompierilor din România”.
           
Prin acest act eroic, pompierii au apărat tot ceea ce românii au obţinut prin mişcarea revoluţionară – „libertate şi independenţă naţională a poporului român”.

În cartea tradiţiilor de luptă, pompierii militari au înscris şi alte memorabile pagini de istorie. Pe timpul războiului din 1877 – 1878, ostaşii pompieri, constituiţi în baterii de artilerie teritorială sau în coloane de transport muniţii, au contribuit la succesul operaţiunilor militare pentru câştigarea independenţei României. Mândria noastră, a pompierilor militari botoşăneni, rezidă şi din participarea la marele eveniment eroic cu ostaşi din cadrul Secţiei de Pompieri Botoşani, sub comanda locotenentului George Sterie.

Acestor eroi li se adaugă alţii, care, de-a lungul celor 163 de ani de la primul act de eroism al armei, au dat dovadă de curaj şi devotament, plătind cu viaţa lor apărarea semenilor şi a bunurilor acestora în bătălia cu flăcările, apele dezlănţuite sau alte situaţii de urgenţă. Astfel, în această zi, nu-i putem uita pe pompierii militari căzuţi la datorie la Telegean , Mihăileşti, Bucureşti, Cernavodă, Hunedoara, Botoşani, Baia Mare.

Cu aceeaşi recunoştinţă au fost şi sunt privite toate faptele deosebite de arme săvârşite de pompierii militari. Integraţi în Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, pompierii botoşăneni se pregătesc continuu şi desfăşoară o întreagă gamă de intervenţii produse  de majoritatea tipurilor de risc generatoare de situaţii de urgenţă (incendii, cutremure, inundaţii, accidente, explozii, avarii, alunecări sau prăbuşiri de teren, îmbolnăviri în masă, prăbuşiri ale unor construcţii, instalaţii ori amenajări, calamităţi naturale sau evenimente publice de amploare, determinate ori favorizate de factori de risc specifici).
       
Acum, la zi de sărbătoare personalul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă « Nicolae Iorga » al Judeţului Botoşani îi asigură încă odată pe botoşăneni că vor răspunde ori de câte ori vor fi solicitaţi pentru salvarea vieţii şi a bunurilor.

Programul activităţilor dedicate comemorării a 163 de ani de la Bătălia din Dealul Spirii şi Zilei Pompierilor din România

Festivităţile aniversării „Zilei Pompierilor din România” vor avea loc în zilele de 12 septembrie 2011, ora 11.00, la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani şi 13 septembrie 2011, ora 12.00, la Detaşamentul de Pompieri Dorohoi.

Cu această ocazie, vor fi dezvelite şi sfinţite două monumente ridicate în cinstea eroilor pompieri şi se va sărbători 160 de ani de la înfiinţarea subunităţii de pompieri Dorohoi.

În cadrul şedinţei festive vor fi prezentate mesajele autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, se va da citire Ordinului de zi pe unitate al inspectorului şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani şi ordinele de avansare în grad înainte de termen a unui ofiţer şi 3 subofiţeri.

Totodată, în data de 13 septembrie, se va organiza şi „Ziua Porţilor Deschise” la toate toate subunităţile de intervenţie.
  
Familiile cadrelor, dar şi cetăţenii, vor putea să viziteze unitatea şi subunităţile de intervenţie, precum şi tehnica de intervenţie în caz de situaţii de urgenţă. (DorohoiNews.ro)

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web