Joi, 8 septembrie în cartierul Trestiana din Dorohoi buna dispoziţie a poposit în toate casele situate în această zonă. De ce? Pentru că aici a fost hram.
Cu sărmăluţe, cu ciorbă, cu mâncărică, cu prăjituri, cozonac şi câte un pahar de ţuică sau vin, cei din Trestiana s-a înfruptat şi s-au delectat cu bucate bune. Bineînţeles, că privilegiaţi au fost cei care aveau cunoştinţe în zona respectivă pentru că ospăţul i-a aşteptat.
Ziua de ieri a fost într-adevăr una a platourilor delicioase pe care găseai bucate tradiţionale, însă oamenii nu şi-au uitat tradiţiile. Dis de dimineaţă prima oprire a fost biserica. Fondată între anii 1879-1888, biserica din Trestiana poartă hramul "Naşterea Maicii Domnului", ca atare în fiecare an de 8 septembrie îşi primeşte credincioşii cu braţele deschise dornică de a-i avea aproape în acest moment deosebit.
După tradiţia Bisericii Ortodoxe, fiecare biserică în momentul în care se târnoseşte de către episcop primeşte un nume, care devine hramul său. Târnosirea este deci actul de botez al noului lăcaş de închinăciune, care primeşte de la arhiereu hramul său, numele său. Hramul Bisericii se serbează cu deosebită solemnitate, la ziua pomenirii evenimentului sau sfântului, în prezenţa credincioşilor, care vin în această zi la biserică.
Cuvântul hram vine din limba slavonă, şi înseamnă casă, o casă excepţională în care locuieşte Dumnezeu cu aleşii Săi. Hramul împlineşte acelaşi rol în viaţa bisericii ca şi îngerul păzitor în viaţa particulară a credincioşilor. El este paznicul bisericii, este primul care se îngrijeşte de soarta ei. Hramul ocroteşte Sfântul locaş, apărându-l de calamităţi: foc, apă, cutremure, războaie, distrugeri, profanare şi înjurături, de vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi ai dreptei credinţe. De aceea, la hram, se face pomenirea ctitorilor şi binefăcătorilor sfântului locaş, ca Domnul să le răsplătească potrivit faptelor lor minunate, împlinite în viaţa lor pământească. (DorohoiNews.ro, Adriana D.)
Autor: DorohoiNews.ro