Dorohoi News Logo

În octombrie vor avea loc Zilele Dorohoiului!

Zilele Oraşului

În urma mai multor solicitări pe care le-am primit cu precădere din partea tinerilor dorohoieni cu privire la Zilele Oraşului am întrebat în stânga şi în dreapta pentru a afla ceva.

Din anumite surse am aflat că începând cu data de 30 septembrie şi până pe 2 octombrie vor fi organizate şi în acest an Zilele Dorohoiului. După câte se pare Primăria Municipiului va acorda un anumit buget pentru acest eveniment şi se vehiculează că vor fi invitate să participe la manifestările de peste două săptămâni, mai multe trupe din ţară. Care vor fi acestea şi la cât se ridică bugetul pe care primăria are de gând să îl acorde nu se ştie exact.

Cert este că activităţile cultural-interactive nu vor lipsi de la eveniment. Ca în fiecare an, Casa Municipală de Cultură va organiza mai multe concursuri prin care va urmări să aducă la lumină istoria şi tradiţiile oraşului. Va avea loc concursul de istorie între liceele din oraş, concursul de poezie "Saşa Pană" şi dacă organizatorii vor găsi susţinători şi un juriu adecvat va avea loc şi un concurs de pictură şi desen.

Indiferent de natura pe care o va îmbrăca evenimentul, acesta va fi celebrat. Vom reveni ulterior cu mai multe detalii legate de organizare, trupe, prezentatori şi concursuri, aşa că urmăriţi DorohoiNews.ro!

Autor: DorohoiNews.ro

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web