Istoria unor lucruri demult uitate: Partea I
Dacă până acum v-am prezentat câteva cazuri dorohoiene în care am încercat să vă arătăm că unii oameni pur şi simplu nu îşi cunosc limitele şi că din invidie sau din alte motive au pierdut din vedere lucrurile importante ajungând să se concentreze pe "Ce-i în curtea vecinului", de astăzi pornim într-o nouă aventură.
De data aceasta încercăm să aducem la lumină simple poveşti de viaţă. Simple în sensul că, nu vom relata ce au păţit diverse vedete sau nume pregnante, vom face referire strict la concetăţeni de ai noştri. Va fi o serie dedicată doar poveştilor dorohoiene ascunse...
S-au cunoscut pe când lucrau la aceeaşi firmă, fiecare avea familia lui şi niciunul nu îşi imagina că viaţa lor va lua o turnură atât de spectaculoasă. Când trăieşti în lumea oamenilor obişnuiţi şi trebuie să lupţi constant pentru ceea ce îşi doreşti, dacă ai famile fericirea ta devine secundară. Oamenii din devotament pentru cei dragi uită că scopul lor iniţial a fost bunăstarea generală.
În drumul spre realizări, piedicile care apar împietresc sufletul omului, cu precădere în societatea dorohoiană, unde un loc de muncă este foarte greu de găsit. Şi, uite aşa, în loc să te apropii de familie ajungi să te depărtezi întrucât eşti supus presiunilor şi ajungi să ai impresia că nimeni nu te înţelege şi nu apreciază sacrificiul tău.
Aşa a fost şi în cazul lor, după ani întregi de căsnicie, legătura cu cel / cea cu care erau împreună s-a erodat şi au ajuns să fie din nou singuri. La câţiva ani după s-au reîntâlnit şi au ajuns să stea unul alături de celălalt 15 ani, iar la ora actuală încă sunt împreună.
Ce îi face deosebiţi? Faptul că, au avut curajul să o ia de la capăt şi să o facă într-un mod frumos.
I-am întâlnit la Spitalul Muncipal, el se simţea slăbit pentru că avea câteva probleme de sănătate, ca atare ea venise cu el pentru un control.
Când i-am văzut mi-a atras atenţia ea, cu ochii ei mari de un albastru deschis, cu părul ei alb ieşea în evidenţă pentru că era mai înaltă cu vreo 7-8 cm decât el. El era slăbuţ, cu ochii căprui şi se sprijinea într-un baston. Păreau desprinşi dintr-o fotografie alb-negru, aşa cum se făceau pe vremuri.
Au aşteptat tăcuţi şi privind în gol parcă, dincolo de zidurile instituţiei în care erau, venirea medicului de gardă. În răstimpul acesta am apucat să le vorbesc.
Aşa am aflat că fiecare dintre ei are copii, însă împreună nu au reuşit acest lucru. Că el, după cinci ani de convieţuire cu ea a aflat de la copiii săi că fosta sa soţie era bolnavă de cancer, iar în lipsa unui sprijin el a fost cel care i-a fost alături patru ani, până când ea a plecat mai departe...
Nimeni nu credea că se vor revedea după asta, însă "misterioase şi pline de surprize sunt cărările vieţii". S-au reîntâlnit într-un moment în care ea avea mari probleme în familie, mama ei fiind grav bolnavă. El a ajutat-o şi treptat vieţile lor s-au reunit. Atunci pe banca din spital, ea mi-a spus zâmbind cu subînţeles că "acum e ultima dată, nu cred că ne mai reîntâlnim decât la Dumnezeu".
Într-o lume gri, în care am devenit dependenţi de bani şi în care am transformat banul dintr-o necesitate într-un viciu şi în care ne dorim constant lucruri de preţ, majoritar lucruri materiale, poveştile incredibile există, iar ele reprezintă un far într-o societate care s-a uitat pe sine... (DorohoiNews.ro)
Autor: DorohoiNews.ro