Recepţia lucrării de pe Bulevardul Victoriei, şi anume tronsonul de la intrarea în oraş, a avut loc astăzi, 20 septembrie 2011. Porţiunea a fost asfaltată de firma Transporturi Auto.
“Este o lucrare care demonstrează că şi la Dorohoi se poate face calitate, iar bulevardul din oraşul nostru se înscrie printre cele mai frumoase căi de acces într-un municipiu. Intrarea realizată este una spectaculoasă, demnă de municipiul Dorohoi”, a declarat primarul ing. Dorin Alexandrescu.
Conform viceprimarului Alin Sorin Clim, lucrarea a fost recepţionată bine, nu s-a încheiat nicio anexă, ceea ce înseamnă că lucrarea a fost efectuată în parametrii optimi. Termenul de garanţie este de 6 ani, timp în care constructorul are obligaţia de a interveni.
La recepţie au participat reprezentanţii Inspectiei de Construcţii, reprezentanţi ai Drumurilor Naţionale, Judeţene şi membrii ai Primăriei muncipiului Dorohoi. (DorohoiNews.ro, Mădălina O.)
Autor: DorohoiNews.ro