Dorohoi News Logo

Pavelarea curții Spitalului Municipal Dorohoi întârziată de Symetrica

spitaluldorohoi

În urmă cu câteva zile s-a desfășurat licitația pentru desemnarea firmei care va pavela curtea Spitalului Municipal Dorohoi. Licitația la care s-au înscris patru firme, a fost câștigată de către firma Dio Construct care a fost desemnată de Comisia de Licitaţie din cadrul unităţii medicale.

În urma licitației, firma Symetrica, a depus o contestație la Comisia Naţională de Soluţionare a Contestaţiilor. Deocamdată se așteaptă soluționarea contestației pentru a se putea semna contractul. Licitația a fost atribuită firmei care a avut prețul cel mai mic. Dacă vremea va permite şi dacă se soluționează contestația, se va atribui și se va semna contractul, iar lucrarea ar putea fi terminată până la sfârșitul anului. Lucrarea se poate încheia în două săptămâni de la demararea lucrărilor, după estimările conducerii Spitalului Municipal Dorohoi.

„Sperăm ca să soluționăm contestația depusă de una din firmele participante, într-o perioadă suficient de scurtă încât vremea să ne mai permită pavelarea curții. Banii există în buget, vor fi reținuți în buget pentru această lucrare și sperăm ca indiferent de firma ce va fi declarată câștigătoare să se paveleze curtea. Practic dacă nu exista această contestație se puteau începe lucrările chiar de săptămâna aceasta sau de la începutul săptămânii viitoare. Dar dacă există această contestație, până nu se soluționează la Comisia Naţională de Soluţionare a Contestaţiilor de la București, nu putem semna contractul.”, a declarat pentru Dorohoi News directorul Spitalului Municipal Dorohoi, Valerian Andrieș. (DorohoiNews.ro)


Autor: DorohoiNews.ro

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web