Dorohoi News Logo

Consiliul Local: VIDEO - Şedinţa extraordinară plină de contradicții

Consiliul Local Dorohoi_2

Consilierii dorohoieni, s-au întâlnit luni 7 noiembrie în ședința extraordinară unde au dezbătut cele opt proiecte aflate pe ordinea de zi.

Proiectul de hotărâre ce privește darea în folosință a Sălii Polivalente, a creat lungi discuții și după o oră de la începerea ședinței, consilierii dezbăteau același prim punct de pe ordinea de zi.

Aleșii locali au venit cu propuneri în cascadă referitoare la acest proiect, fiecare considerând că propunerea lui este cea mai bună, printre propuneri a fost și preluarea acestei săli de către SC Servicii Publice Locale Dorohoi, dar ținând cont că aceasta este o societate comercială și se urmărește ca această societate să nu înregistreze pierderi, s-a renunțat deocamdată această la această idee, ținând cont că SPL are în administrare Stadionul, Cimitirul și alte locații care nu aduc profit. Consilierii PDL, au propus și susținut ca Sala Polivalentă să ramână în administrarea primăriei, motivând că numai așa această sală poate fi administrată corespunzător.

Primarul Dorin Alexandrescu a intervenit declarând „În momentul de față, conform organigramei primăria municipiului Dorohoi, nu își poate permite să angajeze personal care să deservească această locație, datorită legii în vigoare care nu permite angajarea de personal suplimentar. Aceasta este cea mai viabilă soluție pentru a face funcțională această sală de sport”. Într-un final, proiectul s-a votat cu amendamentul ca Sala Polivalentă să fie dată în administrare deocamdată, pe o perioadă limitată până la 31 martie 2012. Programul sălii de sport va fi următorul, de luni până vineri între orele 8:00-14:00 va fi folosită de elevii Grupului Școlar Regina Maria, iar de la 14:00-22:00 și în weekend, va putea fi închiriată sau utilizată în derularea diferitelor competiții sportive organizate de municipalitate.

La punctul trei pe ordinea de zi consilierii au votat cu opt voturi pentru și unsprezece împotrivă, proiectul fiind respins. Punctul patru privind rectificarea bugetului local pentru anul 2011, a trecut cu unanimitate de voturi, iar la punctele cinci și șase de pe ordinea de zi, zece consileri au fost pentru, iar nouă s-au abținut. Punctele șapte și opt privind acordarea de facilitati personalului voluntar din Serviciul Voluntar pentru Situatii de Urgenta, organizat in subordinea Consiliului Local și cel privind aprobarea organigramei personalului Serviciului Voluntar pentru Situatii de Urgenta al Municipiul Dorohoi, au fost votate. (DorohoiNews.ro, Andrei B.)









Autor: DorohoiNews.ro

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web