Intervenţie neobişnuită pentru pompierii botoşăneni solicitaţi joi seară să scoată mâna unei fetiţe de doi ani prinsă într-o maşină electrică de tocat carne. După o intervenţie care a durat în jur de 45 de minute, salvatorii au reuşit să elibereze mâna copilei. Intervenţia a fost extrem de dificilă, întrucât trebuia lucrat cu foarte mare atenţie, pentru a nu agrava leziunile deja severe.
Pompierii botoşăneni au intervenit joi seară pentru a scoate mânuţa unei copile, de numai 2 ani, prinsă într-o maşină electrică de tocat carne. Ajutorul a fost solicitat de medicii Spitalului de Copii Botoşani. Intervenţia, extrem de dificilă, s-a desfăşurat în sala de operaţii. Având în vedere locaţia, dar şi faptul că trebuia să se lucreze cu foarte mare atenţie, după aproximativ 45 de minute, salvatorii au reuşit să scoată mânuţa fetiţei. „A fost una dintre cele mai dificile intervenţii la care am participat, pe de o parte, pentru că mă gândeam la durerea pe care a îndurat-o acest copil până a fost anesteziat, iar pe de altă parte, trebuia să-i eliberez mâna cât mai repede cu putinţă. Având în vedere şi ineditul situaţiei, nu s-a putut interveni cu utilajele din dotarea autospecialelor noastre, deoarece orice mişcare greşită putea să-i facă rău. Cu ajutorul unui foarfece de tăiat tablă, tăiam câte o bucăţică din corpul maşinii, după care o rupeam cu patentul. Am procedat astfel timp de aproape 45 de minute, până am ajuns la valţul maşinii, acolo unde era prinsă mânuţa. Trei degete erau zdrobite, iar încheietura mâinii era afectată. A fost o muncă de echipă la care au participat sg. maj. Nicolae Marius şi mr. Narcis Jachel. Nu am fost presaţi de timp, fetiţa fiind asistată de medici”, a povestit plt. maj. Daniel Surugiu.
Nu este prima dată când pompierii botoşăneni sunt chemaţi de medici în sălile de operaţii pentru a-i ajuta să îndepărteze diferite corpuri străine din trupurile pacienţilor.
În urmă cu trei ani, salvatorii au intervenit pentru a tăia o tijă de fier-beton care a străpuns umărul stâng al unui tânăr de 29 de ani. Bucata de fier avea o lungime de jumătate de metru şi nu putea fi extrasă. Tija a fost tăiată până aproape de umăr cu ajutorul unui foarfece hidraulic. După ce pompierii şi-au încheiat misiunea, medicii au intervenit şi au reuşit să extragă bucata de fier, iar viaţa tânărului a fost salvată. (DorohoiNews.ro)