Ioan S. de 39 de ani, din Dorohoi, pe fondul unui conflict cu fosta soție, și-a incendiat duminică seară propria casă. Detasamentul de pompieri Dorohoi a intervenit duminică seară, la ora 19:40, cu o autospecială cu apă și spumă pentru localizarea și stingerea unui incendiu izbucnit la un apartament din strada Calea Plevnei.
„Am intrat în casă odata cu pompierii, am văzut că bărbatul nu sufla, l-am apucat de mâna dreaptă și cu mâna stângă sub cap și l-am scos în fața blocului. Acolo i-am dat capul într-o parte și am început să îl resuscitez, apoi acesta a început să sufle.”, a declarat pentru DorohoiNews vecinul victimei, Cristi H.
La fața locului s-a deplasat și o ambulanță care a preluat victima și a transportat-o la Spitalul Municipal Dorohoi. La sosirea echipajelor de pompieri, ardeau bunuri din interiorul holului , existând pericolul extinderii incendiului și la celelalte camere cât și la apartamentele din jur. Incendiul a fost lichidat repede, însă focul a distrus câteva bunuri casnice din holul locuinței.
„Astăzi și-a fugărit fosta soție cu un cuțit și spunea tot timpul că dă foc la casă și se pare că s-a ținut de cuvânt.”, a declarat un vecin.
Din fericire, evenimentul nu s-a soldat cu pierderi de vieți omenești. În urma cercetărilor întreprinse de polițiști și pompieri, s-a constatat că incendiul a fost inițiat de către proprietar, prin folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.
”La locul intervenției am găsit o persoană care era asfixiată în dormitor și am procedat la scoaterea victimei după care am stins incendiul din holul apartamentului. Din primele cercetari s-a stabilit că, cauza probabilă a incendiului a fost folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.”, a declarat pentru DorohoiNews, plutonier major Purice Marius, Șef gardă intervenție detașamentul de pompieri Dorohoi.
„Se fac în continure cercetări asupra cetățeanului Ioan S. care a recurs la incendierea intenționată a locuinței fostei soții din Calea Plevnei nr. 19 din Dorohoi”, a declarat pentru DorohoiNews, Comisarul șef Marcel Prichici, șeful Politiei Municipiului Dorohoi. (DorohoiNews.ro, Andrei B.)
Autor: DorohoiNews.ro