Dorohoi News Logo

9 incendii în ultima zi din 2011 şi în prima zi din 2012

pompieri

Patru familii din municipiul Botoşani, Poiana (oraşul Flămânzi), municipiul Dorohoi şi Mitoc au fost avut de suferit, în ultima zi din 2011, în urma unor incendii care le-au distrus o parte din bunurile agonisite.

Proprietarul locuinţei din Mitoc şi-a pierdut viaţa în incendiul care i-a mistuit casa. Bărbatul, în vârstă de 51 de ani, locuia singur şi a adormit cu ţigara aprinsă, care a incendiat bunurile din cameră. Incendiul a fost observat târziu de vecini. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani a fost sesizat despre producerea evenimentului puţin după ora 22.00.

Spre locul indicat s-au deplasat două echipaje din cadrul Gărzii de Intervenţie Săveni, cu două autospeciale cu apă şi spumă. Pompierii sosiţi la faţa locului au constatat că flăcările cuprinseseră bunurile din trei camere şi două holuri, precum şi acoperişul casei. Întrucât existau informaţii că proprietarul casei ar putea fi în imobil, pompierii au început căutările, concomitent cu acţiunea de stingere a incendiului. Din nefericire, bărbatul a fost găsit decedat în camera unde a izbucnit incendiul.

Prima zi din 2012 a fost una încărcată pentru pompierii botoşăneni, solicitaţi să intervină în 26 situaţii de urgenţă, respectiv stingerea a 5 incendii şi transportul a 21 de persoane bolnave la spital, cu ambulanţele SMURD. Pentru stingerea incendiilor au acţionat în total au acţionat 38 de pompieri. S-au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de cca 120.000 lei. În urma incendiilor provocate de coşurile de fum neprotejate faţă de materialele combustibile, jocul copiilor cu focul, jarul căzut din sobă şi acţiunea intenţionată s-au înregistrat pagube materiale în valoare de peste 10.000 lei. (DorohoiNews.ro)

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web