Dorohoi News Logo

Dorin Alexandrescu: „Sunt convins că în Dorohoi toate protestele vor fi în limita normalului”

Dorin Alexandrescu

Ultimile zile au fost foarte agitate pentru dorohoieni, ținând cont de ceea ce se întâmplă în țară, aceștia au ieșit și au protestat în centrul orașului. Protestatarii s-au înarmat cu steaguri, pancarte și fluiere și au scandat tot felul de lozinci la adresa actualei puteri.

Întrebat, edilul orașului Dorohoi, Dorin Alexandrescu, a declarat că nu este străin de tot ceea ce se întâmplă în aceste zile în municipiul Dorohoi, drept pentru care face un apel, atât la protestatari cât și la forțele de ordine, pentru asigurarea unui climat civilizat de desfășurare a acestor proteste.

„Vreau să spun că sunt la curent cu ceea ce se întâmplă în orașul Dorohoi și știu că sunt foarte multe proteste. Fac un apel, atât la protestatari cât și la forțele de ordine, să asigure un climat civilizat de desfășurare a protestelor, pentru că sunt convins că în Dorohoi toate protestele vor fi în limita normalului, bazându-mă pe bunul simț de care dorohoienii au dat dovadă tot timpul.”, a declarat pentru Dorohoi News, Dorin Alexandrescu.

Primarul Dorin Alexandrescu și-a exprimat înțelegerea față de protestatari, acesta adăugând faptul că știe prin ce greutăți trec dorohoienii în această perioadă și este conștient de nivelul de trai scăzut al acestora.

„Părerea mea este că parte din revendicările pe care protestatarii le solicită sunt îndreptățite deoarece cunosc foarte bine, atât starea de spirit cât și dorințele și greutățile pe care le întâmpină dorohoienii. Vreau să spun că s-au înmulțit cazurile în care dorohoienii au probleme deosebite, ceea ce este alarmant. Sper ca toate manifestațiile care au loc pe raza municipiului Dorohoi să se desfășoare pașnic și fără incidente.”, a declarat pentru DorohoiNews, primarul Dorin Alexandrescu. (DorohoiNews.ro, Andrei B.)

Autor: DorohoiNews.ro

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web