Dorohoi News Logo

ATENȚIE: Cod portocaliu de ger

ger

Potrivit avertizării meteorologice „COD PORTOCALIU”, transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie, în intervalul 30 ianuarie – 3 februarie, în Moldova, Muntenia, Oltenia, Transilvania, Maramureş şi Dobrogea, vremea se va menţine geroasă, mai ales în cursul nopţilor şi al dimineţilor. Temperaturile minime se vor încadra, în general, între – 27 şi – 17 grade, iar cele maxime diurne vor fi tot negative.

În Dobrogea, Bărăgan şi sudul Moldovei vântul va avea viteze ce vor atinge la rafală 40 – 50 km/h , accentuând senzaţia de frig.

Indicele de răcire IR va coborî sub pragul critic de – 32 de unităţi.

Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă au fost avertizate să monitorizeze situaţia şi să aplice măsurile stabilite pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de ger, pentru a proteja cetăţenii.

Primarii trebuie să identifice locaţii corespunzătoare şi încălzite pentru persoanele fără adăpost, dar şi pentru cetăţenii cu probleme de sănătate sau care pot suferi şocuri hipotermice sau degerături.

În această perioadă, echipajele Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi şi Poliţiei Locale aflate în teren, au obligaţia să semnaleze prin 112 prezenţa persoanelor fără adăpost, pentru a fi preluate de către echipajele medicale şi transportate la unităţi medicale sau centre sociale existente în judeţ.

Duminică seară, Serviciul Judeţean de Amublanţă şi echipajele SMURD au transportat nouă persoane fără adăpost.

Cetăţenilor li se recomandă să evite, pe cât posibil, deplasările în spaţii deschise şi expunerea la frig; să se îmbrace cu haine care să nu permită pătrunderea frigului şi a umezelii, să folosească încălţăminte cu talpă groasă şi bine căptuşită, să-şi protejeze gura şi nasul prin acoperirea lor cu un fular. Prin acoperirea gurii, vă protejaţi plămânii de aerul rece. Verificarea sobelor, centralelor termice, coşurilor de fum trebuie să constituie o prioritate pentru a preveni eventualele dezastre cauzate de defecţiuni tehnice şi pentru evitarea inhalării de fum şi gaze toxice. Botoşănenii sunt sfătuiţi să nu folosească instalaţii improvizate pentru încălzirea locuinţelor şi să nu suprasolicite instalaţiile electrice din casă sau de la locul de muncă. Se impune evitarea consumului băuturilor alcoolice. Asiguraţi-vă că persoanele în vârstă, copiii, femeile gravide şi cei cu probleme de sănătate din anturajul dumneavoastră nu se vor deplasa prin frig. Cetăţenii sunt rugaţi să anunţe autorităţile locale cu privire la persoanele fără adăpost pe care le întâlnesc sau despre care au cunoştinţă.

Sfaturi pentru persoane juridice:
·    protejarea contra îngheţului şi asigurarea funcţionării instalaţiilor de stingere cu apă (hidranţi interiori, exteriori, etc);
·    asigurarea uneltelor necesare în vederea deszăpezirii operative a căilor de acces şi intervenţie;
·    supravegherea permanentă a centralelor termice şi oprirea imediată a acestora atunci când se constată o avarie la acestea (având în vedere suprasolicitarea acestora din cauza temperaturilor scăzute);
·    repunerea în funcţiune se va face numai de personalul autorizat;
·    verificarea coşurilor de fum de la instalaţiile de încălzire, în vederea depistării eventualelor defecţiuni şi remedierea acestora;
·    evitarea suprasolicitării instalaţiilor electrice, prin folosirea unor sisteme de încălzire locală;
·    menţinerea practicabilă a căilor de acces la sursele de apă şi la instalaţiile de stingere;
·    protejarea contra îngheţului a autospecialelor şi utilajelor de stingere a incendiilor, unde există;
·    marcarea vizibilă, în vederea identificării cu uşurinţă a hidranţilor exteriori;
·    căminele în care sunt montate robinete de închidere a instalaţiilor de apă vor fi căptuşite cu materiale izolatoare termic.

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web