Dorohoi News Logo

În opoziţie sau la putere, consilierii locali dorohoieni, au votat bugetul

Consiliul-Local-Dorohoi

Bugetul Consiliului Local, la care s-a lucrat aproximativ două luni de zile, a ajuns ieri în ziua decisivă, cea a aprobării. Consilierii locali au aprobat ieri bugetul local pentru anul în curs, deşi pe marginea sa au existat multe controverse, acesta a trecut surprinzător de repede. Proiectul propus de municipalitate a fost votat cu un amendament de aproape toți consilierii locali prezenți la ședință, doar PDL-istul Sergiu Lungu s-a abținut.

Fostul primar Sergiu Lungu luat la rost

„Nu analizez bugetul, nu am pregătirea necesară, dar vreau să precizez un lucru, votez al 12- lea buget a trei primari, și ce se spune aici e o ipocrizie, bugetul nu se face cu consilierii, bugetul trebuie făcut cu oamenii din subordine, oameni din primărie care sunt specialiști. Bugetul se face în funcție de banii care se pot colecta și de prioritățile Dorohoiului. Domnule Lungu, dacă nu ai făcut niciodată nimic de ce ceri acum? M-am săturat de ipocriți..., asta cu suntem de partea poporului, este ca cioara vopsită, lăsând la o parte apartenența politică, sănătatea este primordială”, a spus în timpul ședinței consilierul Emilian Vamvu.

La propunerea consilierului local PDL, Cătălin Apetrei, motivat de prezentarea făcută de către doctorul Valerian Andrieș proiectul de buget a fost votat. Motivația suplimentării sumelor alocate, prezentată de managerul spitalului, doctor Valerian Andrieș, prezent la ședință, a  convins executivul că întradevăr acești bani sunt necesari. Diferența de sumă de la 50.000 mii lei la 82.000 mii lei, reprezintă banii necesari acreditării spitalului, care se va face în luna martie. „Deși primăria Dorohoi, are un buget de avarie, sub nici o formă să nu credeți că voi lăsa spitalul neacreditat și nu voi da bani pentru sănătate. Dacă va fi nevoie de sume de la bugetul local, le voi da. Accept acest amendament pentru că este întradevăr pentru un lucru concret”, a precizat la sfârșitul ședinței primarul Dorin Alexandrescu.

Celelalte proiecte aflate pe ordinea de zi au fost votate în unanimitate. (DorohoiNews.ro, A.B.)


Autor: DorohoiNews.ro

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web