Dorohoi News Logo

Un bătrân din Horlăceni a sfârșit intoxicat în propria locuință

Incendiu Horlaceni_13

Zi grea a pompierilor dorohoieni care în cursul acestei dimineți, în jurul orei 8:45, au fest sesizati printr-un apel la 112 precum în satul Horlăceni, comuna Șendriceni a izbucnit un incendiu și sunt posibile victime.

La fața locului pompierii l-au găsit pe Gheorghe R., în vârstă de 81 de ani, care zăcea fără suflare pe pat. Aceștia au procedat la scoaterea victimei și au constatat decesul acesteia, apoi au intervenit la stingerea incendiului izbucnit.

„Când am ajuns am găsit victima decedată, apoi am intervenit pentru stingerea incendiului. Bătrânul are arsuri pe o suprafață de circa 70% din suprafața corpului, însă cu siguranță a murit prin intoxicare.”, a declarat pentru Dorohoi News, locotenent Ciobănașu Petrică, locțiitor comandant detașament.

La fața locului a ajuns și primarul comunei Șendriceni, Petrică Nistor, care ne-a explicat faptul că și el și nora victimei i-au propus acesteia să se mute sau să accepte ajutorul cuiva, însă fără succes.

„Nora acestuia a vrut sa îl ia la Botoșani dar nu a vrut să meargă. Și eu am încercat înainte de sărbători să îi propun mai multe variante, să îl duc la un azil, să vorbesc cu cineva să îi aducă de mâncare, să vină cineva să îi facă curat, însă acesta a refuzat vehement. Era o fire de om care nu accepta ajutorul nimănui.”, a declarat pentru Dorohoi News, Petrică Nistor, primarul comunei Șendriceni.

În continuare se fac cercetări la fața locului pentru stabilirea exactă a cauzelor producerii acestui incendiu și se așteaptă medicina legală pentru ridicarea corpului neînsuflețit și transportarea acestuia la morgă. (DorohoiNews.ro, Andrei B.)

Autor: DorohoiNews.ro

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web