Doi copii din Icuşeni Vale (comuna Vorona) şi Negreni (comuna Ştiubieni) au incendiat din joacă două anexe din gospodăriile părinţilor. Incendiile s-au produs pe 30 aprilie, în mai puţin de jumătate de oră.
Primul eveniment s-a produs în gospodăria lui Petru A, din Icuşeni Vale (comuna Vorona), unde flăcările s-au extins de la o anexă la acoperişul casei. Speriat că şi-ar putea pierde întreaga agoniseală, proprietarul a solicitat sprijinul pompierilor. Apelul de ajutor a fost înregistrat în jurul orei 15.23. La faţa locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani, cu două autospeciale cu apă şi spumă. Pentru stingerea incendiului şi înlăturarea efectelor au intervenit opt pompieri, timp de aproape o oră. Au ars cca. 25 m .p. din acoperişul casei, acoperişul magaziei, două uşi, trei geamuri şi bunurile aflate în anexă, pagubele fiind estimate la 3.500 lei. S-au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de 20.000 lei.
Jumătate de oră mai târziu, pompierii au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea unui alt incendiu izbucnit în gospodăria Iuliei F. din satul Negreni, comuna Ştiubieni. La faţa locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Gărzii de Intervenţie Săveni, cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă. La sosirea gărzii de intervenţie, ardea o parte din acoperişul unei anexe. Incendiul a fost stins înainte de a provoca pagube materiale însemnate. S-au salvat şi protejat, în urma intervenţiei, bunuri materiale în valoare de aproximativ 30.000 lei.
I.S.U. Botoşani recomandă locuitorilor judeţului să-şi supravegheze copiii în permanenţă şi să nu lase la îndemâna lor mijloace de aprindere (chibrituri sau brichete). (DorohoiNews.ro)