În urmă cu două săptămâni, primarul Dorin Alexandrescu, a dispus inventarierea tuturor materialelor floricole (lalele) care au fost sădite.
Deoarece rezultatul inventarierii a reflectat lipsa a aproximativ 2000 de lalele şi datorită faptului că în ultima vreme s-au produs mai multe stricăciuni în locurile de joacă amenajate şi s-au distrus diferite obiecte stradale, acesta s-a arătat dezamăgit şi a ţinut să transmită faptul că este pus în situaţia de a lua măsuri.
Sistem de supraveghere stradal
Municipalitatea se gândeşte la o investiţie ce va diminua infracţiunile produse domeniului public. Primarul Dorin Alexandrescu, a transmis faptul că doreşte să achizitioneze două autoturisme pentru Poliţia Locală şi se gândeşte serios la instalarea unui sistem de supraveghere stradal.
„Cred că primul lucru este de a face demersuri pentru a achiziţiona două autoturisme pentru Poliţia Locală deoarece, deşi am puţini poliţişti, cred că vor fi mult mai prezenţi şi operativi în teren. În acelaşi timp mă gandesc chiar la un sistem de supraveghere cu camere video pentru că nu poţi sta impasibil la ceea ce se întâmplă.”, a declarat pentru Dorohoi News, primarul Dorin Alexandrescu.
Acesta a adăugat faptul că în opinia sa, crede că acest lucru ar fi benefic deoarece în urmă cu doi ani, când s-au amenajat locuri de joacă în majoritatea zonelor din oraş, au ajuns să fie devastate.
„Nu se poate ca astfel de lucruri să se mai întâmple. Aceeaşi soartă au avut-o şi coşurile de gunoi, lalelele şi alte lucruri. Sper ca pe viitor să nu se mai întâmple asemenea lucruri, iar oamenii să înţeleagă faptul că ceea ce se construieşte în oraş este pentru confortul lor şi pentru dezvoltarea oraşului.”, a adăugat pentru Dorohoi News, Dorin Alexandrescu.
Noi posturi pentru Poliţia Locală
Edilul oraşului şi-a arătat intenţia de a completa reţelele stradale cu becuri pentru ca toate zonele oraşului să fie iluminate corespunzător şi a facut precizări cu privire la faptul că a făcut demersuri şi a cerut încă 3-4 posturi pentru Poliţia Locală.
„În viitorul apropiat, mă voi gândi şi la siguranţa cetăţenilor şi voi dispune completarea reţelelor stradale cu becuri pentru a ilumina zonele care nu sunt în acest moment. Pe lângă această măsură de supraveghere cu camere video şi achiziţionarea de două autoturisme pentru Poliţia locală, am cerut şi suplimantarea cu 3-4 posturi pentru Poliţia Locală. Sper ca acest lucru să se întâmple în cursul acestui an pentru a putea trece la o selecţie pentru ocuparea acestora cu personal de specialitate.”, a explicat pentru Dorohoi News, Dorin Alexandrescu, primarul municipiului Dorohoi. (DorohoiNews.ro, Andrei B.)
Autor: DorohoiNews.ro