Biroul Electoral Judeţean Botoşani şi-a reparat greşeala. Membrii acestui organism au revenit, vineri, asupra deciziei anterioare cu privire la prezenţa în cabina de vot a membrilor secţiilor de votare. Astfel, în unanimitate, cei 15 membri ai BEJ au decis că membrii birourilor electorale nu vor avea voie în cabina de vot.
Măsura a fost luată în urma controverselor apărute pe baza deciziei de joi care stabilea că un alegător poate intra în cabina de vot însoţit de un membru al secţiei de votare. O astfel de măsură ar fi putut duce la fraudarea alegerilor, scrie botosaninews.ro.