Dorohoi News Logo

Pompierii voluntari şi privaţi se întrec mâine, la Dorohoi

concurs pompieri

Stadionul „1 Mai” din municipiul Dorohoi va găzdui mâine, cu începere de la ora 08:00, etapa judeţeană a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă.
         
Competiţia, organizată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani cu sprijinul Consiliului Judeţean Botoşani, este deschisă participării tuturor serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă de pe raza judeţului Botoşani.

Concursurile profesionale ale serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă au ca obiective: dezvoltarea şi perfecţionarea aptitudinilor şi a deprinderilor specifice, necesare îndeplinirii acţiunilor de intervenţie în situaţii de urgenţă; evaluarea nivelului de pregătire a capacităţii de intervenţie a serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă; popularizarea, în rândul cetăţenilor, a unor aspecte din activităţile desfăşurate de serviciile voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă, precum şi dezvoltarea şi îmbunătăţirea relaţiilor de colaborare între serviciile voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă.
         
Participanţii se vor înfrunta în trei probe de concurs, respectiv  pista cu obstacole, ştafeta de 4 x 100 m şi realizarea dispozitivului de intervenţie.
         
Câştigătorii vor reprezenta judeţul la etapa regională.

În acest an, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani derulează campania naţională „Vreau să fiu voluntar”. Iniţiată de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, acţiunea se adresează, atât administraţiei publice locale, cât şi persoanelor cu vârste cuprinse între 18 şi 50 de ani, care doresc să devină pompieri voluntari. Scopul campaniei este de informare şi sensibilizare a cetăţenilor cu privire la rolul şi importanţa voluntariatului în situaţii de urgenţă
         
Pe parcursul anului 2012 se va derula primul proiect al campaniei, respectiv „Rolul şi importanţa voluntariatului”, ce are următoarele obiective: cunoaşterea şi respectarea de către autorităţile publice locale a reglementărilor privind voluntariatul în situaţii de urgenţă, creşterea interesului autorităţilor publice locale pentru constituirea, dimensionarea şi dotarea reală şi corectă a structurilor serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă, precum şi creşterea numărului de solicitări din partea cetăţenilor pentru intrarea într-un serviciu voluntar pentru situaţii de urgenţă.

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web