Dorohoi News Logo

Vacă salvată de pompieri dintr-un canal

pompieri

Misiune dificilă pentru pompierii botoşăneni solicitaţi, astăzi la prânz, să salveze o bovină căzută într-un canal adânc de un metru de pe raza localităţii Agafton, comuna Curteşti.

 
Intervenţia a fost deosebit de grea şi a durat mai bine de o oră. Animalul a căzut în canal cu partea din spate a corpului, rămânând blocat. Eforturile cetăţenilor de a-l elibera din captivitate s-au dovedit a fi zadarnice, motiv pentru care au solicitat sprijinul pompierilor.
 
La faţa locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani, cu o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime. Pompierii au legat bovina cu mai multe furtunuri de picioarele din faţă şi coarne şi cu ajutorul autoscării au reuşit să o scoată din captivitate. Din fericire, animalul nu a fost rănit grav. (DorohoiNews.ro)
local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web