În urma întrunirii Consiliului de Administraţie a Spitalului Municipal Dorohoi, trei dintre membrii acestuia au solicitat demisia managerului spitalului, dr. Valerian Andrieş, motivul fiind incompatibilitatea funcţiilor de consilier judeţean şi director al spitalului.
Conform articolului 180 din Legea Sănătăţii, „funcţia de manager persoană fizică este incompatibilă cu exercitarea oricăror altor funcţii salarizate, nesalarizate sau/şi îndemnizate, cu excepţia funcţiilor sau activităţilor în domeniul medical în aceeaşi unitate sanitară, a activităţilor didactice, de cercetare ştiinţifică şi de creaţie literar-artistică.”
Valerian Andrieş a luat la cunoştinţă sesizările şi a spus că va lua o decizie în termen legal, adăugând că mai întâi ar trebui rezolvate problemele de compatibilitate ale membrilor Consiliului de Administraţie.
Cel mai probabil, persoana vizată de incompatibilitate în Consiliul de Administraţie al Spitalului Municipal Dorohoi este Angela Francu. Aceasta este membru în Consiliul de Administraţie din partea primarului Dorin Alexandrescu, însă este şi în Consiliul de Administraţie a societăţii Apa Novaserv, cu care spitalul are relaţii contractuale.
În următoarea perioadă Valerian Andrieş urmează să se decidă pentru ce funcţie optează şi de unde îşi va da demisia. (Mădălina O.)
Autor: DorohoiNews.ro