Consiliul Judeţean va înfiinţa un nou serviciu în subordine, care să gestioneze problema gunoiului menajer din judeţ. Preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu, a declarat că prin înfiinţarea acestui serviciu vor fi create în jur de 500 de locuri de muncă. Potrivit acestuia, iniţial s-a prevăzut ca gestionarea depozitului de deşeuri de la Stăuceni, precum şi preluarea gunoiului din localităţile judeţului să se facă de o firmă privată, însă Ţurcanu nu este de acord cu acest lucru. El spune că deja maşinile pentru transportul gunoiului au fost achiziţionate şi că nu vrea să le ofere gratuit unei firme private.
”Acest serviciu se va ocupa cu ceea ce ar fi trebuit să facă o firmă privată, respectiv să preia gunoiul, să selecteze tot ce înseamnă materiale reciclabile, să gestioneze depozitul. Ei voiau să scoată această acţiune pe cinci sectoare şi să le dea unor firme private, pe 10-20 de ani. Voi încerca să discut cu finanţatorul de la Ministerul Mediului, ca să îmi dea voie să merg eu, CJ, printr-o direcţie din subordine, să fac această treabă. Pentru mine, gunoiul şi apa este o activitate publică şi nu pot să las pe mâna unei societăţi private, să mă trezesc că le pune la oameni să plătească gunoiul la nu ştiu câte milioane şi să mă trezesc că lumea îmi sare mie în cap“, a precizat Florin Ţurcanu, pentru botosaninews.