Un bărbat de 54 de ani din localitatea Pădureni, comuna Şendriceni s-a sinucis luni seara, după o ceartă în familie. Dumitru S. a fost găsit spânzurat de unul dintre fii, care a încercat să-l resusciteze minute bune până la sosirea ambulanţei. Când au ajuns cadrele medicale, bărbatul era deja mort.
Din ancheta poliţiştilor s-a stabilit că săteanul, care se afla sub tratament medical, a fost certat de familie cu câteva minute înainte de a se sinucide pe motiv că toată dimineaţa a colindat crâşmele şi a consumat băuturi alcoolice.
După ce apropiaţii au încercat să-l convingă că alcoolul îi pune viaţa în pericol, Dumitru S. a ieşit pe uşă fără să spună nimic, iar la scurt timp a fost găsit fără suflare. El nu a lăsat niciun bilet de adio şi nici nu a spus cuiva că intenţionează să-şi pună capăt zilelor. Vecinii susţin că Dumitru S. accepta cu greu tratamentul medical şi restricţiile impuse de acesta.
Sursa: Monitorul de Botoșani