Dorohoi News Logo

Iresponsabilitate civică: Ce mai trebuie distrus în Dorohoi?

Foto 1

Nu demult semnalam faptul că, mai mulți locuitori ai celui de-al doilea municipiu al județului, ne-au sesizat că au fost distruse și degradate spatiile verzi și cele destinate florilor, din unele amenajări recent create.

Sesizarea lor, la investigația noastră a corespuns adevărului, dar fie că lucrurile au rămas în starea semnalată sau le-a fost acordată o supraveghere mai atentă din partea factorilor responsabili. Dar, iată, că o nouă ipostază dintr-un loc destul de circulat din Dorohoi, a intrat în „atenția”, răuvoitorilor. Ne referim aici, la aleea care traversează str. Oborul Vechi (Valea …), ce unește Cartierul Plevna cu zona Pieții (fostul I.R.E.) de unde a dispărut în unele locuri, balustrada metalică, care era de un real folos celor care căutau un drum mai scurt, între aceste puncte ale orașului.

Constatăm cu surprindere, că a devenit o adevarată „epidemie” ca să nu o numim „sminteală”, în a distruge totul de pe proprietatea publică: au fost construcțiile C.A.P. și I.A.S. (au căzut în mâna năvălitorilor); a avut Dorohoiul fabrici renumite, altădată (a venit taifunul și peste temelii, nu mai spunem despre instalațiile extrem de valoroase); s-a încercat să se realizeze un confort locuitorilor prin amenajarea de bănci și de coșuri de gunoi (au văzut verde în fața ochilor…); au fost create spații de joacă, cu dotări moderne (au dat în mintea copiilor…) și exemplele pot continua.

Ne punem două întrebări:
- După atatea „expediții” în occident, nu am putut învăța nimic de la europeni ?
- Ne gândim oare și la generația care vine după noi, la educația ei, prin exemplul nostru ?
 

Conchidem, afirmând că ne este urgent necesară o „balustradă” la conștiința… (DorohoiNews.ro)

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web