Dorohoi News Logo

Proiectul de reabilitare şi modernizare urbană a municipiului Dorohoi pe ultima sută de metri

Conferinta de presa - Proiect reabilitare Dorohoi_13

Administraţia Locală a municipiului Dorohoi a organizat vineri, 14 septembrie, o conferinţă de presă în sala de conferinţe a Incubatorului de Afaceri din cadrul Primăriei municipiului Dorohoi, str. 1 Decembrie, nr. 24.

La conferinţă s-a prezentat stadiul Proiectului „REABILITAREA ȘI MODERNIZAREA URBANĂ A MUNICIPIULUI DOROHOI” şi a Proiectului „REABILITAREA ŞI MODERNIZAREA CLĂDIRII DESTINATE FURNIZĂRII SERVICIILOR SOCIALE” care este parte componentă a acestuia.

„Consider că implementarea acestui proiect care conține modernizări de străzi, trotuare, parcări și un pietonal modern va transforma multe zone din orașul Dorohoi care vor avea un aspect plăcut și se vor înscrie în linia de reconstruire a orașului Dorohoi într-un oraș modern.”, a declarat pentru Dorohoi News, ing. Dorin Alexandrescu, primarul municipiului Dorohoi.

În cadrul acestei conferinţe de presă s-a comunicat stadiul lucrărilor din cadrul Proiectului „REABILITAREA ŞI MODERNIZAREA CLĂDIRII DESTINATE FURNIZĂRII SERVICIILOR SOCIALE” și s-a readus la cunoștință durata de implementare, valoarea totală a proiectului, beneficiari direcţi, lucrările ce urmează a fi executate şi obiectivele acestuia.

Totodată primarul municipiului Dorohoi, Dorin Alexandrescu, a mai informat și asupra faptului că Proiectul „REABILITAREA ȘI MODERNIZAREA URBANĂ A MUNICIPIULUI DOROHOI” este aproape de stadiul începerii lucrărilor, contractul putând fi semnat la începutul săptămânii viitoare în cazul în care nu vor exista contestații. (Andrei B.)

Autor: DorohoiNews.ro

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web