Astăzi, în prezenţa primarului Aurel Ungureanu, a inspectorului general al IȘJ Botoșani Mihaela Huncă, a vicepreședintelui Consiliului Județean Botoșani, Doina Elena Federovici, a directorului Școlii, Iuliana Sofronie și a lui Victor Mihalachi, patronul firmei Victor Construct a avut loc inaugurarea școlii din Vârfu Câmpului care este la standarde europene.
Datorită seriozităţii constructorului şi a unei bune colaborări între toate instituţiile implicate, patronul firmei Victor Construct, Victor Mihalachi, a avut grijă ca lucrările la școala din Vârfu Câmpului să fie finalizate într-un timp record. Firma Victor Construct a început lucrul la clădire în noiembrie 2011 şi într-un timp record, până în luna aprilie 2012, lucrarea a fost finalizată, inaugurarea clădirii fiind amânată totuși din cauza faptului că nu au fost bani la bugetul local pentru racordarea la utilităţi.
„Sunt încântat pentru că am predat un obiectiv extraordinar. La acest obiectiv s-a lucrat și la minus 20 de grade, dar în decursul timpului am considerat că fără muncă, fără suferință nu prea există succes și reușită în viață. Am stat de vorbă cu copii care sunt astăzi aici, am stat în bancă cu ei și sunt încântat pentru ei, pentru că au condiții extraordinare de învățat. Copiii de acum trebuie să facă doar câteva lucruri: să înveţe, să asculte de părinţi şi să fie credincioşi.” a spus Victor Mihalachi, patronul firmei Victor Construct.
În această clădire vor învăţa copiii de la grădiniţă şi cei din clasele I-IV, fiind un total de aproximativ 200 de copii. „Am discutat cu domnul primar Aurel Ungureanu și ne va propune și alte proiecte. Noi oricum ne continuăm activitatea în acelaşi proiect al Bancii Mondiale având în vedere că vom mai face patru grădinițe în Botoșani, patru în Suceava și două în Iași pe care le vom demara în curând. Acestea vor fi executate cu aceeași seriozitate pentru că ne dorim să lăsăm ceva pentru cei care vin din urmă.” a precizat Victor Mihalachi. (Andrei B.)
Autor: DorohoiNews.ro