Un tânăr de 25 de ani din Trușești a trăit câteva clipe de coșmar. Acesta a ajuns la spital în stare de șoc, după ce a fost lovit de un tren.
Andrei A. se deplasa pe lângă şina de cale ferată în gara din Truşeşti şi vorbea la telefon și nu a auzit trenul personal Dorohoi - Iaşi care intrase în gară. Tânărul a fost agățat de scara unui vagon și târât câţiva metri, după care a rămas întins pe pietrişul de lângă calea ferată și a anunțat singur ambulanța.
„Pacientul a suferit un tramatism cranian şi o fractură deschisă de femur, în locul în care a fost lovit de scara vagonului. Va fi nevoie de mai multe intervenţii şi posibil să rămână cu sechele”, a declarat un cadru medical de la Unitatea de Primiri Urgențe.
Tânărul a rămas internat la secția de ortopedie a spitalului.