Săptămâna trecută s-a reuşit obţinerea primilor bani pentru drumurile din cartierul Dumbrava Roşie din Dorohoi, iar astăzi a avut loc acțiunea de trasare a drumurilor în vederea construirii, urmând ca începând de mâine constructorul să aducă utilajele şi să se apuce efectiv de treabă.
În urma deplasării primarului municipiului Dorohoi, Dorin Alexandrescu, la Bucureşti a fost aprobată introducerea străzilor din Dumbrava Roşie în cadrul programului de „Reabilitare şi modernizare străzi din municipiul Dorohoi”, în conformitate cu HG 577/1997.
„După cum se ştie, în cartierul Dumbrava Roşie s-a pus prin acest program şi canalizarea. Acum urmează să se facă sistematizarea pe verticală şi căile de acces, respectiv drumurile. Mă bucur că am reuşit să obţin aceşti bani, chiar dacă nu sunt foarte mulţi, pentru că se pot demara lucrările acolo.”, a declarat pentru Dorohoi News, Dorin Alexandrescu, primarul municipiului Dorohoi.
Acest subprogram poate fi finanţat prin bani de la Consiliul Local, Consiliul Judeţean şi de la Ministerul Dezvoltării. Deocalmdată s-a reuşit obţinerea unui miliard de lei de la Ministerul Dezvoltării care pot fi folosiţi anul acesta.
„Dacă timpul va ține cu noi, intenționăm să facem lucrări mai mult decât suma alocată pentru a determina Ministerul să ne mai aloce bani și împreună cu sume de la Consiliul Județean și Consiliul Local să reușim finalizarea acestor căi de acces.”, a declarat pentru Dorohoi News, Dorin Alexandrescu. (Andrei B.)
Autor: DorohoiNews.ro